Romanca de la Italia

24.06.2010
23:06

Nu s-a schimbat nimic nimic. Nu este nimic care sa ma impresioneze si nimic care sa imi starneasca interesul…
Ieri, stateam in aeroport (care arata mai rau ca gara din Roman si e mai plin decat tramaviele in miezul zilei) si priveam spre cerul innorat. Incepuse sa ploua, ceea ce m-a incantat… Era un semn ca va fi un zbor cu multe turbulente si va fi o senzatie tare. Meritam sa traiesc ceva palpitant dupa ce am stat 2 ore asezata pe o valiza in sala de asteptare cu inca 4-5 persoane pe metru patrat incarcati si ei de bagaje si parfumuri personalizate de glandele sudoripare. Urc pe scarile avionului dupa ce niste tanti cu cercei in forma de covrigi galbeni (nu, nu galben de la aur.. se vedea) m-au impins inauntru.. Nu stiam de ce.. Locuri erau oricum peste tot, nu ramanea nimeni in picioare, nu eram in serviciul RATP.
Ma consider norocoasa ca gasesc un loc langa geam. Nu tineam mortis, dar daca tot am nimerit un asa loc… de ce sa nu profit sa vad ploaia “la ea acasa”? Nu mi s-a indeplinit dorinta.. Zburam deasupra norilor si nu s-a vazut nici ploaia , nici Pamantul incarcat de casute si petice de ogoare romanesti.
Avionul era plin de romani… Ma simteam ca si cum ar fi venit “cursa”sa ia oamenii sa ii duca pe teren la munca. Inainte sa decoleze, doamna cu covrrigi a inceput sa vorbeasca la telefon “con una ragazzina”folosind un accent italiano-rumeno. Mamma mia…
Eram si asa posomorata si aveam impresia ca merg la tara… Nu mai era nevoie sa se aseze 2 italieni “pur sange” in spatele meu. Ok! Incepe acomodarea… Cel din spatele scaunului meu stranuta zgomotos si in continuu de credeam ca grosimea scaunului nu era suficienta pentru a ma proteja de “ploaie”.. Si intr-adevar, nu era. Galagios nevoie mare, preocupat doar de mancare si barfe mici despre orice, italianul meu grasut a trancanit aproape tot drumul, tocandu-mi creierii. Trebuie sa recunosc ca era aproape tot drumul, caci la un moment dat a adormit. Rugile mi-au fost asadar ascultate,( Dzeu era cu cativa metri mai sus.. ma auzea mai bine) A inceput sa sforaie… Nu a contat. Macar a tacut.
Cele cateva ore petrecute cu Simonica in Cremona au trecut ca vantul. Ne-am facut planuri pentru septembrie, foarte entuziamate, ca in fiecare an… dar sigur se va ivi ceva care sa ne naruie planurile, ca in fiecare an.
Trec peste drumul cu trenul, trec peste mosneagul din fata mea care m-a obsedat o ora din 3 cu scanarea decolteului meu, fara sa il deranjeze ca am observat, trecem peste tipul care parea ca imi facea ochi dulci cu 1 scaun mai in fata si care nu s-a deranjat sa ma ajute sa car pana la usa valizele mele de boarfe, trecem peste cele 15 minute petrecute in gara langa taximetristi, din nou cu fundul pe valiza si ajung la “the final destination”.
Hotelul, curtea, casa in care voi locui, clientii care misuna greoi dintr-o parte in alta… deloc nu mi-a fost dor de ei. Mami si neamurile mele care sunt aici de o luna sunt asa de bucuroase sa ma vada.. si eu atat de nefericita ca le vad…aici.
Intr-un sfert de ora mi s-a pus sortul si am inceut jobul meu estival. Genial! E a 4a vara si totusi parca niciodata nu m-am simtit atat de…disperata sa ajung acasa. Intru in sala, intru in paine…
Aceeasi client trecuti de mult de varsta a3a… acusi si pe a4a, toti cu aceleasi haine. Aceleasi meniuri, nemodificate deloc, aceeasi sefa care numara polonicele de supa sa vada daca ii mai ramane vreun polonic de supa, ca sa stie maine sa faca mai putin cu unul. Nimic schimbat. Ma simt ca si cum mi s-a terminat vacanta. Senzatia traita e ca am fost in Romania pt cateva luni in vacanta si acum m-am intors la viata mea de zi cu zi.. si nu invers.
Ma simt ca de un secol aici desi nu am nici 24 de ore. Sunt atat de obisnuita cu tot ce e de facut.. ca parca mi-e si ciuda.. simt ca am plecat acum 2 luni de aici si acum “iata-ma”! Stau pe aceeasi canapea, am acelasi ceas in fata, aceeasi slapi in picioare, pe aceeasi gresie, deasupra aceluiasi vecin si o dorinta imensa de a merge acasa. As organiza 5 simpozioane si as da 3 sesiuni numai sa ma stiu “iertata” de aceste 2 luni petrecute aici.
Nimic nu e nou.. Nici macar carutul de vase pe care l-am stricat eu acum 2 ani cand il foloseam pe post de scranciob nu a fost reparat.
Mi-e dor de.. mi-e dor de.. mi-e dor de acasa: Roman, Iasi.. tata, emi, petru, camin, asb, facultate, restul neamurilor si galagiei care imi umplea zilele si noptile.. mi-e dor de… mi-e dor de innebunesc...
La 100 de metri e marea.. nu, nu am vrut sa o vad.. e singura care imi place din intreaga zi, dar azi nu am avut curaj sa dau ochii cu ea…
Si ma simt ca traind printer copaci: nu am net, nu am credit, nu am chef sa stau la taclale…
A trecut o zi… am mai putin cu o zi de stat. Numaratoarea inversa a inceput… E o veste buna, nu?

23:36

ASBist si neASBist

Cum e sa fii ASB-ist?

(Nota: ASB=Asociatia Studentilor Bioingineri)

Imi amintesc ziua admiterii. Stateam afara si-asteptam sa fiu chemata la examenul ce avea sa imi schimbe viitorul...profesional vorbind. Atunci am dat cu ochii de un banner ASB. Mi-am dat seama ca studentii au o organizatie, dar ei fiind BIM si eu BFKT, nu am nicio treaba...i-am dat uitarii.

Mai apoi, ca un bobocel constiincios, mergeam emotionata la facultate citind toate afisele ce-mi ieseau in cale. Zilnic, ma izbeam de usile incarcate de afise cu mesaje ce imi starneau curiozitatea. Ieri era "Vrei sa faci ceva diferit?", azi e "Vrei sa iti lasi amprenta?", maine urma sa fie ""Vrei sa te faci auzit?"etc etc

"Bai! Cine-s astia si ce vor? Mai au afise?Sunt stresanti de acum, ei ..poftim cultura". In una din zilele urmatoare vad un afis nou. "Acum ce mai e? Vrei sa faci o revolutie? Sau ce?" Afisul era cu "Te asteptam marti la sedinta ASB".

Ha haaa... Deci astia erau! Am mers la prima sedinta tare curioasa. Eram singura din an. In amfiteatru toti se cunosteau parca de cand e lumea si pamantul, radeau si discutau. Discutau despre Balul Bobocilor. Se certau, glumeau si comunicau. Cereau propuneri pt bal. Eu aveam o idee... dar nu am avut suficient curaj sa iau cuvantul...si am tacut.

A trecut mai bine de un an de atunci. Am cam participat la tot ce faceau oamenii astia. Incepeau sa imi fie dragi. Eram un membru activ. ASB era un mod de a-mi petrece constructiv si distractiv timpul.

Prima sedinta din anul 2 a adus in discutie tot Balul Bobocilor. Am zis acum ideea care in urma cu un an nu o puteam zice. Nu s-a pus in aplicare din lipsa fondurilor...

Au trecut lunile... nu stiu cand, nu stiu cum, nu stiu unde.

Am acceptat ca o provocare propunerea unor membri de a candida ca Vice. Suna interesant... nu stiam ce inseamna cu exactitate dar aveam incredere.

Situatia s-a schimbat fara sa constientizez. Azi am meditat la asta si...realizez. Programul imi e incarcat, zilele pline, nopti nedormite, cafele peste cafele... nervi... oameni fericiti... miros de alcool si tutun...oameni care fac multe si oameni fara inspiratie... cearcane adanci si oboseal... si un sentiment imens de satisfactie sufleteasca! Cineva a zis ca "E un stil de viata!"

Seara, intru in camera de camin si dau cu ochii de fetele care-mi scot ochii: "Iar nu ai maturat!"sau "Ti s-a stricat mancarea in frigider!"" sau "Da 1 leu pt sacii de gunoi..."etc etc.

Cam asa se scurge viata mea de zi cu zi, seara de seara, noapte de noapte...

Facultate? A, da, mai dau si pe la facultate. Ajung mai des in sediul ASB decat in salile de curs dar merg la facultate. Nu imi neglijez facultatea.... cateodata.

Mama m-a sunat zilele trecute sa ma intrebe cand ma va vedea la fatza. "Nu vin weekendul asta! E training, trebuie sa stau...Aaa... Nu, mama, nici weekendul viitor, merg la Bucuresti... Vacanta? A, da, o sa fie... dar e posibil sa plec... Nu stiu, cand mai vin. Vad eu".

Filele carnetelului de cupoane pentru reducere la transportul cu ternul zboaaaaara. Minutele cele 400 de pe orange se duc intr-o saptamana... Somnul de dupa amiaza de anul trecut, nelipsit de altfel, s-a transformat in "Mmmm, lasa ca la noapte dorm!"
La anul...la anul...la anul va trebui sa renunt la ASB... dupa ce "mi-a intrat in sange". Sunt zile in care il sun pe Petru (The President) fara sa stiu de ce. Doar din obisnuinta... (Salut Petru! Stiu ca citesti asta pana la capat:P)

E drog.. cum sa te lasi? Cum va fi in anul 3? O sa merg la prima sedinta...O sa zic aceeasi idee dina nul 1, din anul 2... O voi zice altfel, se va aplica!

Si apoi... voi bate in retragere :( Ma indoiesc ca pregatirea licentei va fi la fel de captivanta...

But life goes on... si Nella goes maine acasa!

Autostimulare! Partea a2a!

Am pacatuit! Am calcat stramb! Am incalcat limitele morale ale pactului de la camera 14. Recunosc, pentru ca ma mustra constiinta. Dar cine ar fi putut rezista in fata prajiturilor de ieri? Oricine ar fi cazut la fel! Am savurat una si eram fericita. Mana mi s-a indreptat ca un automatism pe care nu il puteam controla, sprea a2a prajitura.. si apoi a 3a. Si apoi Vlad a salvat cutia din fata mea.
Multumesc Vlad!
De maine nu mai cedez in fata ispitelor! De maine nu gust dulce... De maine....
Dar pana maine... mai mestec o bucata de nuga!

Autostimulare!

Sub deviza "Ti'e foame? Bea apa!", fetele de la camera 14 au inceput un regim, nu departe de consistenta unui  post negru. Pentru autostimulare, au atasat aceasta fotografie (cu ele) pe oglinda in care se privesc de nenumarate ori pe zi. De acum se vor stramba....si vor mai bea un gat de apa!

Succes Fetelor!!! :|

Confidential

Iubitul meu Blog,

Ma intorc din nou la tine. Stiu ca te-am parasit si nu ai mai auzit de mult de mine. Esti dezamagit, nu? Vin mereu la tine in timpul sesiunii si atat. In restul anului...te cam las de izbeliste, am altele de facut. Te insel cu toti prietenii mei, cu toate persoanele pe care le intalnesc. Lor le zic tot...si tie nimic. Te-as minti daca as spune ca atunci cand sunt cu cineva ma gandesc tot la tine ca nu e asa. Dar vezi? Fac ce fac si tot la tine ma intorc. Cu tine mi-am inceput sesiunile si cu tine o sa le termin. Stiu ca ti-e greu sa ma ierti si sa ma accepti iar langa tine. Am promis sa nu te uit... si tot te uit. Imi dau seama ca te-am suparat, daca nu te suparam, nu te mai blocai atata acum si nu te resetai.
Cu capul plecat deasupra tastelor, revin la tine...
Gata, gata... am fost destul de dulce. Deci, ma ierti?


A ta,
Nella

Sfarsitul unei zile normale...

A mai trecut o zi normala...
M-am trezit intr-o dimineata normala la o ora normala...si normal ca imi cadeau ochii in gura. Efortul a meritat, normal, am fost la facultate unde m-am confruntat cu toti profii anormal de plicisiti...si nu am facut mare lucru.Normal ca acest "nu mare lucru" mi-a stricat ziua si mi-a dat peste cap programul de invatat normal pentru sesiune. A trecut o zi normala... am inceput sa invat. E trecut de miezul noptii si sunt la pagina 11. Prea putin? Normal!
Normalitati... M-am certat cu sor'mea (f normal) ca au disparut portocalele.
Am dormit la pranz 35 minute. Normal ca vroiam sa invat dupa. Mai normal de atat e ca telefonul a sunat de 3 ori in 30 min. In mod normal nu suna chiar asa. Normal ca am mai stat putin in pat dupa, nu?
Si acum trebuie sa invat si eu ce fac? Normal ca mi-am bagat in seama blogul pe care nu l-am vazut de mult si tastez aici.
Pagina 12... Hai la treaba!